3 victorii in 3 etape. Manchester United a invins-o pe Leicester cu 2 la 0 si ramane pe primul loc, in Campionatul Angliei. Diavolii rosii au marcat deja 10 goluri si nu au incasat nici unul.


Dupa 2 victorii categorice, cu scorul de 4 la 0, Manchester United a avut un test mai dificil, pe Old Trafford, in fata campioanei din 2016. Diavolii rosii au ratat mai multe ocazii, iar la inceputul reprize secunde au obtinut un penalty. Lukaku, insa, nu a reusit sa-l bata pe portarul lui Leicester. United a deblocat tabela de scor, in minutul 70. Rashford a marcat dupa un corner. 

Dupa gol, Jose Mourinho a facut 2 schimbari si i-a introdus in teren pe Lingard si Fellaini, care au avut impact imediat. Englezul a sutat, iar belgianul a deviat mingea in poarta, pentru 2 la 0. Manchester United conduce in Anglia, cu 9 puncte din 9 posibile. Are 10 goluri marcate si nici unul incasat. Intre timp, o victorie dramatica a obtinut-o Manchester City. Cetatenii au incasat un gol de generic, in partida cu Bournemouth. 

Gabriel Jesus a egalat scorul. Din cauza mai multor intreruperi, arbitrii au adaugat 5 minute, la a doua repriza, dar s-au jucat mai multe. Sterling a marcat golul decisiv, in al 7-lea minut de prelungiri, a alergat spre fani si, astfel, a provocat incidente. 

Politia a calmat cu greu suporterii. Sterling a primit cartonasul galben, care avea sa fie al doilea, si a fost eliminat. Dupa meci, unul din stewarzi l-a reclamat la politie pe Sergio Aguero, anuntand ca fotbalistul l-a lovit.