A patra victorie consecutiva pentru lider. Indiana a invins-o, aseara, pe Los Angeles Clippers, cu scorul de 106 la 92 si conduce sigur in Conferinta de Est a ligii nord-americane de baschet. Miami, echipa de pe locul 2, a avut nevoie de prelungiri pentru a bate gruparea Charlotte, cu 104 la 96.

Indiana a castigat ultimele 9 meciuri pe propriul parchet inaintea intalnirii cu Clippers. Gazdele au inceput in forta partida, iar atacantul Paul George a condus cu autoritate jocul echipei sale. Indiana a reusit sa incheie prima jumatate a meciului cu un avans considerabil de 57 la 41.

Dupa discutiile cu antrenorul, baschetbalistii de la Clippers au jucat mult mai bine si au castigat cel de-al treilea sfert al duelului. Gazdele, insa, nu i-au permis adversarului sa-i fure victoria, si fortand pe final, au invins cu scorul de 106 la 92. Indiana Pacers a repurtat a patra victorie consecutiva in liga nord-americana de baschet si conduce confortabil in Conferinta de Est.

 Pe locul doi se afla Miami Heat. Campioana a batut-o, in deplasare, pe Charlotte Bobcats, dupa prelungiri, cu scorul de 104 la 96. Eroii lui Miami au fost LeBron James si Chris Bosh, care au acumulat 34 si, respectiv, 25 de puncte.