Accidentare horror in primul meci din noul sezon NBA. Gordon Hayward a avut parte de clipe groaznice in meciul contra celor de la Cleveland Cavaliers. A suferit o accidentare la glezna si poate rata tot restul sezonului.
Gordon Hayward a suferit o accidentare groaznica la glezna, dupa doar cateva minute de la startul partidei contra celor de la Cleveland. Cavalerii s-au impus la limita, scor 102 la 99, contra celor de la Boston Celtics. Vedeta LeBron James a fost aproape de un triple-double, reusind 29 de puncte.
In celalalt meci disputat in aceasta dimineata, campioana in exercitiu, Golden State Warriors a cedat surprinzator contra celor de la Houston Rockets, scor 121 la 122. Razboinicii au intrat in ultimul sfert cu un avantaj de 13 puncte, dar au cedat intr-un final. Oaspetii au smuls victoria in ultimul minut de joc.
In ciuda infrangerii, Golden State Warriors este favorita la castigarea titlului in NBA si in acest sezon.

