Victorie fără drept de apel și bronz mondial pentru Republica Moldova. Alexandr Gaidarli a făcut spectacol pe salteaua de la Las Vegas și și-a demolat adversarul în finala mică a Campionatului Mondial de lupte de până la 23 de ani. Sportivul din Copceac a câștigat cu 10 la 0 și a urcat pentru a doua oară în carieră pe podiumul mondial la această categorie de vârstă.

Alexandr Gaidarli nu i-a lăsat nicio șansă adversarului în lupta pentru medalia de bronz, moldoveanul l-a dominat categoric pe ucraineanul Emrakh Hashymov și a încheiat confruntarea cu un zdrobitor 10 la 0.

O victorie clară, prin care luptătorul originar din satul Copceac, UTA Găgăuzia, a confirmat încă o dată că se numără printre cei mai valoroși sportivi moldoveni din generația sa. Pentru Gaidarli, aceasta este a doua medalie de bronz cucerită la Campionatele Mondiale Under 23, după cea obținută în 2025. 

Astfel, sportivul nostru își reconfirmă valoarea pe scena internațională și aduce singura medalie pentru Republica Moldova la ediția din acest an a competiției desfășurate la Las Vegas, în Statele Unite. Și alți doi luptători moldoveni au fost aproape de podium, dar au ratat medaliile. 

Ion Marcu, la categoria de până la 74 de kilograme, și Eugeniu Mihalcean, la 86 de kilograme, au încheiat competiția pe locul cinci. Ambii au luptat pentru bronz, însă au fost învinși. În proba de lupte libere țara noastră a fost reprezentată la mondialul de tineret din SUA de 9 sportivi.