Între timp de pe tabloul feminin a fost eliminată prima tenismenă din România. Anca Todoni a fost învinsă de campioana olimpică și finalista de la Melbourne de anul trecut, chinezoaica Qinwen Zheng.
Românca Anca Todoni părăsește prematur primul turneu de Mare Șlem al anului de la Melbourne după o înfrângere în fața chinezoaicei Qinwen Zheng , numărul 5 mondial. În prezent numărul 110 WTA, Todoni a făcut un prim set excepțional, în care a jucat de la egal la egal cu Zheng, nimeni alta decât finalista de anul trecut de la Australian Open și campioana olimpică de la Paris, dar a cedat la tie-break. În setul 2, chinezoaica nu a mai lăsat garda jos și a câștigat în final cu 6 la 1.
Anca Todoni a avut probleme medicale, acuzând dureri la spate, motiv pentru care a primit îngrijiri pe teren. Qinwen Zheng s-a calificat în turul 2 la Melbourne, unde va juca cu învingătoarea dintre Laura Siegemund și Hailey Baptiste.
Iar Aryna Sabalenka și-a început apărarea titlului la Australian Open, cu o victorie confortabilă în fața americancei, Sloane Stephens. Bielorusa numărul 1 mondial s-a impus în fața tenismenei de pe locul 81 mondial, cu scorul de 6 la 3 și 6 la 2.
Campioană în 2023 şi în 2024 la Antipozi, Sabalenka va juca în turul doi, cu sportiva spaniolă Jessica Bouzas Maneiro, locul 54 mondial.