Artificii ca de Revelion la primul antrenament din acest an al clubului AIK Solna. Microbiștii echipei suedeze au avut grijă ca favoriții lor să aibă parte de o întâmpinare ca de sărbătoare înaintea noului sezon.
Fotbaliștii au intrat pe teren cu telefoanele în mâini pentru a filma spectacolul pirotehnic organizat de fani. A devenit o tradiție ca la reunirea lotului pe terenul de acasă înaintea unei noi stagiuni, suporterii să lanseze artificii, urându-le astfel o prestație cât mai reușită jucătorilor. Campionatul suedez debutează odată cu începutul unui nou an, spre deosebire de majoritatea ligilor europene. AIK s-a clasat pe locul 3 în sezonul trecut, iar primul meci oficial îl va avea peste două săptămâni în cupă.