Nationala Moldovei a fost la un pas de a opri liderul grupei, selectionata Muntenegrului. Desi a jucat si in superioritate, tricolorii au scapat un egal. Selectionata noastra a pierdut cu 0 la 1, decisiv fiind golul inscris de atacantul lui Juventus Torino, Mirko Vucinic.
Aflata pe primul loc in grupa H, fara nicio infrangere dupa primele 4 meciuri, selectionata din Muntenegru a inceput in forta partida de pe stadionul Zimbru, in fata Moldovei.
Starul de la Fiorentina, Stevan Jovetic, a fost aproape de a deschide scorul, dar Pascenco a respins. Peste cateva minute a venit si replica tricolorilor. Cu o echipa intinerita, moldovenii l-au incercat cu suturi de la distanta pe portarul advers, insa fara succes.
In ultimul minut al reprizei, tricolorii au ratat si cea mai mare sansa de a inscrie. Dupa un sut puternic al lui Dedov, Sidorenco a ramas singur in fata portii, dar nu a reusit sa-l invinga pe Bozovic. In partea secunda a urmat acelasi scenariu. In plus Moldova a avut parte si de superioritate numerica, dupa ce mijlocasul oaspetilor Milorad Pekovic a primit doua cartonase galbene si a fost eliminat.
Chiar si asa, in minutul 79, vedeta muntenegrenilor, atacantul de la Juventus, Mirko Vucinic a inscris din interiorul careului si i-a adus pe oaspeti in avantaj. Golul a venit in urma unei faze fixe, atunci cand selectionerul Moldovei a efectuat prima schimbare, inlocuindu-l pe Serghei Gheorghiev cu Nicolae Josan.
Tricolorii au incercat sa dea replica, insa tot muntenegrenii au fost mai aproape de gol. In minutul 89, Jovetic putea face 2 la 0, dar capitanul nostru, Alexandru Epureanu, a respins in corner. In prelungirile meciului, Gatcan a fost eliminat, dupa ce a primit 2 cartonase galbene. Astfel, meciul s-a incheiat cu 0 la 1.
In urma acestei infrangeri , tricolorii au coborat pe pozitia a cincea in grupa H peliminara a campionatului mondial din 2014. De partea cealalta, Muntenegru este lider, cu 13 puncte. Peste 3 zile Moldova urmeaza sa joace in deplasare la Odessa, impotriva nationalei Ucrainei.


