Barcelona a invins aseara cu 2 la 1 formatia Atletico Madrid, in etapa a treia a Campionatului Spaniei. Victoria catalanilor a fost umbrita insa de un incident. Lionel Messi s-a accidentat si va fi indisponibil circa doua saptamani.


Barcelona a avut nevoie de doar 13 minute pentru a deschide scorul in partida cu Atletico Madrid. Golul a fost inscris de Lionel Messi.

Madrilenii au egalat peste doar 12 minute prin Garcia, care a inscris cu o lovitura de cap. Barca s-a impus cu 2 la 1, golul victoriei fiind marcat de Pique. Partida de ieri a fost cu ghinion pentru Lionel Messi. Mijlocasul argentinian s-a accidentat la glezna dreapta si a fost scos pe targa de pe teren.

Conform presei din Spania, Messi va fi indisponibil circa 2 saptamani. Asta inseamna ca el ar putea rata 3 meciuri din campionat si partida cu Rubin Kazani din Liga Campionilor. Dupa 3 etape Barcelona a acumulat 6 puncte si ocupa locul 6 in clasament.

Echipa antrenata de Pep Guardiola are cu 3 puncte mai putin decat lidera Valencia. Cea din urma a jucat aseara pe terenul formatiei Hercules. Oaspetii au deschis scorul in minutul 2 prin Mata. Valecia si-a dublat avantajul in minutul 23 dupa reusita superba a lui Hernandez.

Valencia a castigat cu 2 la 1, singurul gol al oaspetilor a fost marcat de David Trezegue. Fostul jucator al formatiei Juventus Torino a transformat un penalty in minutul 43.