Bilanț perfect pentru Mircea Lucescu la revenirea pe banca naționalei României. Ținuți în corzi de Lituania, tricolorii au renăscut pe final, cand Hagi a scos un penalty, iar Mitriță a înscris după un contraatac.

Publicat:10.09.2024, 22:46

Până în minutul 87, tabela de pe stadionul Ghencea arăta scorul de 1 la 1 între România și Lituania. Scorul a fost deschis de tricolori prin Valentin Mihăilă, după o pasă bună trimisă în adâncime de Nicolae Stanciu. Pentru Mihăilă a fost golul cu numărul 5 în tricoul naționalei.

Lituanienii s-au mobilizat după golul primit și timp de minute bune au ținut balonul în careul tricolorilor. Astfel, după un schimb de ocazii de ambele părți, defensiva României a cedat la o fază frumoasă reușită de lituanieni. După ce a primit mingea în interiorul careului, atacantul Kucys l-a învins pe Târnovanu cu un șut la colțul lung. În partea secundă jocul de posesie a fost dominat de tricolori, însă o adevărată undă de șoc a venit cu un sfert de oră înainte de finalul timpului regulamentar. Lituania  a marcat, dar după consultarea cu asistenții din camera VAR, centralul sloven Obrenovic a anulat golul, pe motiv de fault. 
Pe final schimbările făcute de Mircea Lucescu au făcut diferența. Ianis Hagi a obținut o lovitură de la 11 metri, transformată de Răzvan Marin ...

...pentru ca Alex Mitriță, revenit la națională, să puncteze după un contraatac. Mitriță a reușit un un-doi perfect cu Denis Alibec și a punctat pentru 3 la 1, stabilind scorul final.

România a obținut punctaj maxim după primele două runde din Liga Națiunilor, acolo unde tricolorii ocupă primul loc în Grupa a II-a din Liga C. Pe locul 2 e Kosovo, care a defilat aseară în Cipru și și-a refăcut golaverajul după înfrângerea cu 0 la 3 din meciul cu România. Kosovarii au învins cu 4 la 0, grație dublei lui Muriqi și golurilor înscrise de Rrahmani și Dellova.