Campiona României la baschet, U-BT Cluj-Napoca, s-a calificat dramatic în sferturile turneului Eurocup, al doilea ca importanță în Europa. Gruparea de peste Prut a învins la diferență de doar un punct adversarii din Vilnius, meciul având nevoie de reprizele de prelungiri

Publicat:05.03.2025, 21:17

U-BT a avut o misiune dificilă pe terenul uneia dintre cele mai bune echipe ale Lituaniei, Wolves. Echipa din Vilnius s-a distanțat pe tabelă la 13 puncte în primul sfert, iar la pauza mare câștiga cu 48 la 39. Campioana ultimelor patru sezoane în România a echilibrat treptat scorul, iar în ultima repriză s-a dezlănțuit. Când mai rămăsese un minut până la sfârșitul bătăliei, Wolves a reușit un coș de trei puncte, care a stabilit rezultatul de 81 la 81. Echipele nu au mai înscris, așa că au urmat prelungirile. S-a jucat punct în punct, până când americanul Neal Richard a aruncat perfect de la distanță la scorul de 97 la 96 pentru români.

Astfel, U-BT s-a impus cu 100 la 99. Eroul echipei din Cluj-Napoca a fost fundașul cu experiență în NBA, Zavier Simpson, care a semnat 26 de puncte și 14 assist-uri. Elevii lui Mihai Silvășan merg al doilea an consecutiv în sferturile Eurocup, unde se vor bate cu Valencia.