Cea mai titrată echipă din Liga Campionilor la fotbal feminin, franțuzoaicele de la Olympique Lyon sunt cu gandul la un nou trofeu, după ce au câștigat duelul de aseară cu Bayern Munchen. Cu un pas în semifinale este și Real Madrid, care a oferit surpiza și a învins-o pe Arsenal.
Campioane all-time, cu nu mai puțin de 8 trofee de Liga Campionilor în palmares, jucătoarele lui Olympique Lyon au pierdut finala anul trecut și acum vor să se răzbune. În primul meci din sferturi, franțuzoaicele au dominat clar deulul cu Bayern Munchen și s-au impus în deplasare. Neînvinse în grupă, fetele lui Joe Montemurro au avut o mulțime de ocazii și chiar au ratat și un penalty, iar scorul final a fost de 2 la 0.
Tot ieri, Real Madrid a oferit surpiza și a batut-o cu același scor de 2 la 0 pe Arsenal, care era favorită clară înaintea duelului. Pentru galactice columbianca Linda Caicedo a deschis scorul, iar fotbalista spaniolă Athenea del Castillo a marcat golul doi.
Astăzi se vor juca celelalte două sferturi de finală. Campioana în exercițiu, Barcelona va disputa pardida din deplasare cu nemțoicele de la Wolfsburg, iar Manchester City și Chelsea se vor bate într-un derby sută la sută englezesc.