Skiorul american Bode Miller a intrat in istorie ca cel mai batran medaliat la Jocurile Olimpice de iarna, insa festivitatea de premiere dupa cursa de Super G la ski alpin a fost trista pentru american.

El a inceput sa planga cum a trecut linia de sosire si a fost luat in brate de sotia sa. Castigase medalia de bronz, dar Miller nu se putea bucura. Fratele sau mai mic a murit in urma cu cateva luni dupa un atac epileptic la doar 29 de ani. Chelone era snowboarder cu rezultate bune la profesionisti. 


Bode Miller are 36 de ani si e o adevarata legenda a sporturilor de iarna. "Pieredea fratelui meu a fost foarte grea pentru mine, familia mea si pentru intreaga comunitate. A fost multa emotie pe linia de final. Mi-a fost foarte greu sa concurez, s-au adunat multe in ultima perioada", a spus americanul. 


Miller a urcat cu acest prilej pe locul 2 in topul celor mai medaliati sportivi din istoria Jocurilor Olimpice de iarna, cu 6 medalii in intreaga cariera. 


"Ma simt batran" a spus el. "Au fost doi ani extrem de dificili, a murit fratele meu si m-am accidentat des. Pierderile sunt dificile, dar am venit aici si am dat totul. Am avut si putin noroc spre final", a mai spus Miller.