CFR Cluj a pierdut sansa de a se califica in saisprezecimele din Europa League. Campioana Romaniei conducea cu 1 la 0 pe tabela de scor in ultimul duel din faza grupelor, contra lui Young Boys, insa, in prelungiri, arbitrul a scos de pe teren trei jucatori, iar elvetienii au invins cu 2 la 1.
Jucatorii lui CFR Cluj au deschis scorul abia pe final de meci, cand Rondon a trimis mingea in bara, iar Gabriel Debeljuh a inscris in poarta lui Young Boys. Peste sase minute, arbitrul meciului a dictat penalty pentru echipa din Elvetia. Ca urmare, portarul Campioanei Romaniei, Cristian Balgradean, a fost eliminat din cauza protestelor, iar Jean Nsame a realizat lovitura de pedeapsa. In scurt timp, si atacantul camerunez a parasit terenul pentru un fault dur, alaturi de mijlocasul lui CFR, Damjan Djokovic, care a protestat. In al saselea minut din prelungiri, fotbalistii lui Young Boys au marcat si golul victoriei, prin neamtul Gianluca Gaudino.
Astfel, gruparea din Elvetia s-a impus cu 2 la 1 si s-a calificat in saisprezecimile Europa League, iar CFR Cluj a parasit competitia. Intre timp, si formatia Real Sociedad a obtinut, cu mari emotii, un bilet in play-off-ul turneului. Spaniolii au egalat scorul in duelul cu Napoli cu doar cateva secunde inainte de fluierul final, prin Willian Jose. Datorita acestui rezultat, bascii au depasit-o in grupa, cu un punct, pe AZ Alkmaar, care a cedat, cu 1 la 2, in partida cu Rijeka. Intr-un alt meci al serii, Arsenal a obtinut a sasea victorie din sase posibile. Tunarii i-au invins aseara pe cei de la Dundalk, cu 4 la 2.

