Cristiano Ronaldo pleaca de la Manchester United, desi mai avea un an de contract. Clubul englez a anuntat decizia printr-un comunicat pe pagina oficiala.

In mesajul postat, formatia i-a multumit lusitanului pentru contributia adusa in lotul gruparii si i-a urat succes pentru viitor. Decizia de a pune punct intelegerii dintre cele doua parti vine dupa ce starul mondial a oferit mai multe declaratii controversate intr-un interviu recent publicat. Ronaldo a declarat ca nu-l respecta pe actualul antrenor Erik ten Hag si a criticat conducerea formatiei.

 Portughezul a jucat pentru Manchester United la inceputul carierei sale si a revenit la echipa anul trecut. 

El a bifat aproape 400 de aparitii in tricoul formatiei engleze, timp in care a marcat de 145 de ori. Ronaldo nu a venit cu o reactie pana acum si nu se cunoaste unde isi va continua cariera.