Dacia Chisinau are nevoie de o minune pentru a spera la o calificare in turul 3 preliminar al Ligii Europei. Aseara, vicecampioana Moldovei a pierdut cu 1 la 2 partida de acasa in fata slovacilor de la Zilina, iar in retur trebuie sa inscrie de cel putin doua ori. Aseara lupii galbeni au avut parte totusi de un gol de vis. Reusita lui Mihaliov din lovitura libera a salvat-o pe Dacia de la o rusine.
Golul din minutul 80, a lui Maxim Mihaliov poate fi speranta de care sa se lege lupii galbeni, in partida retur. Totusi dacii au nevoie sa inscrie de cel putin doua ori, asa cum au facut-o la Chisinau slovacii. Croatul Matej Jelic a fost eroul Zilinei, cu o dubla. Acesta a deschis scorul pentru Zilina in minutul 53, dupa o greseala a lui Mihai Rosca, iar apoi a dus scorul la 2 la 0, in urma unei incursiuni pe partea stanga.
Viorel FRUNZA, ATACANT DACIA CHISINAU: “Da am pierdut, asta e fotbalul, dar ne vom juca sansa pana la urma. Este foarte greu pentru ca am luat goluri pe greselile noastre. Noi toti dorim si vom merge incolo sa jucam la victorie. ”
Vasilii PAVLOV, ATACANT DACIA CHISINAU:“ Nu pot sa spun ca au fost mai buni decât noi, ne-am batut singuri pe sine. Baieţii sunt dezamagiţi şi furioşi pe jocul demonstrat. // Pâna una alta mai sunt şanse, nici nu ne gândim ca suntem aproape eliminaţi, mai sunt 90 de minute de joc şi orice se poate întâmpla. ”
Elevii lui Igor Dobrovolski au pierdut cu 1 la 2, iar sansele la calificarea in urmatoarea runda sunt acum mici. Returul dintre cele doua formatii va avea loc pe 23 iulie, in Slovacia. Desi suporterii au parasit stadionul dezamagiti dupa ce Dacia a pierdut, fanii veniti la arena Zimbru au avut parte si de un moment care i-a facut sa zambeasca. La inceputul partidei, pentru un joc mai rapid gazonul a fost udat, iar una dintre stropitoare a ajuns sa fie indreptata catre suporteri, acestia fiind nevoiti sa se fereasca pentru a nu fi udati.
Imediat stropitoarea a fost oprita de cineva din staff-ul tehnic al dacilor.

