Debut de coșmar în preliminariile Cupei Mondiale pentru naționala Moldovei. Tricolorii au suferit o umilință în fața Norvegiei, pierzând cu 0 la 5.

Publicat:23.03.2025, 20:30

Start nereușit pentru Moldova în prima partidă din grupa I a preliminariilor către mondialul din 2026. Discipolii lui Serghei Cleșcenco au fost surclasați cu 0 la 5 de reprezentativa Norvegiei, după o primă repriză de coșmar. Julian Ryerson a deschis scorul încă din minutul 5, după ce a profitat de o ciocnire între portarul Dumitru Celeadnic și a fundașului Artur Crăciun. Apoi discipolii lui Stale Solbakken și-au dublat avantajul în minutul 23, când vedeta lui Manchester City, Erling Haaland a înscris, în urma unei faze în care norvegienii au făcut șah-mat defensiva noastră.

Thelo Aasgaard a înscris al treilea gol al vikingilor în minutul 38, după o respingere greșită a lui Oleg Reabciuk, iar vârful lui Atletico Madrid, Alexander Sorloth a punctat în minutul 43 pentru 4 la 0. De partea cealaltă, Moldova a avut o replică slabă, având doar câteva incursiuni, iar pe final putea chiar și să înscrie în urma unui corner. În schimb, în partea secundă tricolorii au arătat mult mai bine, iar în minutul 51 Virgiliu Postolachi a ratat o ocazie foarte bună de a marca. Și golgheterul all time al naționalei Ion Nicolaescu a avut un șut excelent, dar portarul a respins în corner.

Între timp, Norvegia nu a mai forțat, dar a mai înscris odată prin Aron Donnum, care a stabilit scorul final de 0 la 5.

Serghei CLEȘCENCO, SELECȚIONER MOLDOVA: ” Pe parcursul ultimilor 3 ani, acesta este cel mai puternic adversar pe care l-am întâlnit. Ne-am așteptat că va fi greu. Am scăpat 2 goluri după faze fixe, în plus am facut și câteva greșeli, nu a fost o bună înțelegere între portar și apărători, iar rezultatul este cel pe care îl avem. Da, selecționata Norvegiei a fost cu un cap peste noi, dar ne mai așteaptă un meci și trebuie să ne pregătim bine ca să obținem un rezultat pozitiv. ”

Discipolii lui Serghei Cleșcenco vor susține al doilea meci din preliminariile Cupei Mondiale, marți, pe 25 martie. Tricolorii vor juca din nou pe teren propriu, pe stadionul Zimbru, de la ora 19.00, de data aceasta în compania Estoniei.