Desi a avut un conflict deschis cu echipa, staff-ul tehnic si conducerea clubului, Cristiano Ronaldo afirma ca iubeste formatia Manchester United. Starul portughez, care a ramas liber de contract, dupa ce gruparea engleza a anuntat aseara despre rezilierea contractului dintre cele doua parti, a venit cu o reactie pe retelele de socializare.
Cristiano RONALDO, FOTBALIST: "Iubesc Manchester United, iubesc suporterii si asta nu se va schimba niciodata. Cu toate acestea, simt ca este momentul potrivit sa incerc o noua provocare in cariera mea."
... a scris fotbalistul pe pagina sa de Twitter, la putin timp dupa ce Manchester United a anuntat decizia intr-un comunicat pe pagina oficiala.
Conform mesajului postat de club, cele doua parti au reziliat contractul pe cale amiabila, cu efect imediat. Decizia de a pune punct intelegerii vine dupa ce starul mondial a oferit mai multe declaratii controversate intr-un interviu recent publicat. Cristino Ronaldo a criticat conducerea formatiei din Manchester.
Cristiano RONALDO, FOTBALIST: "Ma simt tradat si am simtit ca unii oameni nu ma vor aici, nu doar din acest an, ci si de anul trecut. Nu stiu ce se intampla, dar de cand a plecat Sir Alex Ferguson nu am vazut nicio evolutie la acest club, progresul este zero."
Tot atunci, lusitanul a declarat ca nu are respect fata de actualul antrenor al clubului englez, Erik ten Hag. Asta dupa ce intre cei doi s-au iscat mai multe conflicte. Cel mai recent scandal s-a produs acum doua luni, cand starul mondial nu a acceptat sa joace in partida cu Tottenham si a plecat la vestiare, inainte de finalizarea timpului regulamentar. Drept pedeapsa, portughezul a fost amendat si exclus pentru cateva zile din lotul echipei.
Cristiano Ronaldo a jucat pentru Manchester United la inceputul carierei sale si a revenit la gruparea britanica anul trecut. In total, atacantul a bifat aproape 400 de aparitii in tricoul formatiei engleze, timp in care a marcat de 145 de ori. Lusitanul a cucerit trei titluri in Premier League si un trofeu din Liga Campionilor, alaturi de Manchester United.
In prezent, nu se cunoaste unde starul portughez isi va continua cariera. Acum, Cristiano Ronaldo se afla in lotul nationalei din Portugalia si se pregateste de evolutia la Campionatul Mondial. Maine, echipa condusa de Fernando Santos are programat duelul cu Ghana.

