Chiar daca in Liga Intai nu se afla pe o pozitie care ii face cinste, Dinamo dovedeste ca este o echipa redutabila in acest sezon in Cupa Romaniei. Echipa antrenata de Flavius Stoican s-a calificat in semifinalele competitiei dupa o vitorie la limita, 1 la 0 in fata celor de la Pandurii Targu Jiu. Dupa o sumedenie de ocazii de ambele parti, singurul gol al partidei a venit in minutul 62. Mijlocasul cainilor rosii Laurentiu Rus a avut o incursiune in careu, a sutat puternic, iar balonul l-a lovit la mana pe Mamele. La aceasta faza, centralul Alexandru Tudor a dictat lovitura de la 11 metri. Penalty-ul a fost executat perfect de Dragos Grigore.
In celalalt duel din sferturi, jucat aseara, Petrolul Ploiesti, detinatoarea torfeului, a intalnit-o pe FC Vaslui. Dupa cele 90 de minute s-a inregistrat scorul de 2 la 2. Pentru vasluieni, Celeban a reusit o dubla, iar Petrolul a replicat prin reusitele lui Fernandez si Hoban.
Dupa minutele de prelungire mai puternica s-a dovedit a fi Petrolul, care a marcat de alte doua ori prin Geraldo si Romario. Astfel Petrolul a ajuns si ea in penultimul act al Cupei Romaniei, alaturi de Astra si Dinamo.
In aceasta seara in direct la ProTV se va afla si ultima echipa din semifinale, cand vor juca Steaua Bucuresti si Otelul Galati.


