Dupa ce au pierdut cu 1 la 2 in deplasare, cainii rosii au cedat si acasa in fata pandurilor de la Targu Jiu. Aseara, in retur, Dinamo a fost invinsa cu 1 la 3.
Mansa retur a semifinalei Cupei Ligii, dintre Dinamo si Pandurii a debutat sub asteptari. Desi cainii rosii aveau nevoie doar de victorie, Dinamo a parut stearsa. Singura ocazie importanta a primei reprize a avut loc in minutul 29, atunci cand Marius Niculae a nimerit bara portii. Actul secund a debutat la fel de steril, iar partida parea ca se indreapta spre o remiza alba. Asta insa pana in minutul 65, atunci cand dinamovistul Fai l-a faultat in careu pe Radut, iar arbitrul a dictat penalty pentru Pandurii. Matulevicius a executat perfect pentru 1 la 0, aducandu-i pe gorjeni in avantaj. Mai mult decat atat, 6 minute mai tarziu Pleasca a beneficiat de o pasa buna de la Nistor si a dublat avantajul echipei sale.
Dinamo a avut o tresarire de orgoliu si a redus din diferenta in minutul 84, prin Grozav, care a inscris din lovitura libera. Scorul final a fost insa 1 la 3, deoarece in ultimul minut al timpului regulamentar, Radut a inscris si el. In urma acestui rezultat, Pandurii Targu Jiu s-a calificat in finala Cupei Ligii, dupa scorul de 5 la 2 la general. De altfel, gruparea gorjeana tinde sa devina un adevarat cosmar pentru cainii rosii, care au pierdut 5 partide din ultimele 7 confruntari directe.

