Dupa infrangerea surpriza in fata celor de la Petrocub Hancesti, lidera clasamentului Diviziei Nationale, a facut un nou pas gresit in campionatul national. Aseara, viespile tiraspolene au inregistrat o remiza pe terenul de acasa in duelul cu gruparea din Chisinau, Dacia Buiucani.

Se pare ca plecarea antrenorului Zoran Zekic de la campioana Moldovei si-a lasat amprenta in jocul formatiei din Tiraspol. Aseara, in cele 90 de minute de joc impotriva echipei Dacia Buiucani, viespile nu au putut gasi drum spre plasa oaspetilor. Astfel, dupa mai multe atacuri si ocazii mici la poarta, cele doua grupari au iesit de pe teren indecis, scor 0 la 0. Totusi, asta nu afecteaza clasamentul pentru galben-negri, ei in continuare sunt lideri avand un avans de 4 puncte fata de cea clasata pe locul secund.