Dupa o asteptare de 4 ani, boxul profesionist revine la Chisinau. 9 pugilisti moldoveni vor lupta maine in cadrul Galei Inceptum, care este la prima editie. Boxerii si-au intalnit astazi adversarii la duelul privirilor.
In cadrul Galei de box profesionist Inceptium se vor desfasura 6 dueluri la care vor participa atat pugilisti de la noi, cat si din strainatate. In cea mai asteptata lupta a serii, Victor Ialimov il va intalni pe maghiarul Attila Cores, intr-un duel de 8 runde.
Poreclit "El Matador", Ialimov s-a tinut de glume la cantarul oficial de astazi.
Victor IALIMOV, BOXER: "El Matador - persoana care imblanzeste taurii. Il voi imblanzi pe maghiar. El va fi taurul meu."
In cadrul duelul categoriei de pana la 70 de kg, Daniil Beleaev il va intalni pe maghiarul Daniel Soros. Moldoveanul va miza pe atac in lupta de maine.
Daniil BELEAEV, BOXER: "Imi voi construi atacurile in asa fel, incat toate sa fie periculoase. Daca le voi dezvolta corect, posibil sa-l fac KO."
Pentru unii, gala de maine seara va insemna debutul la profesionisti. Nicolai Tanasoglo il va intalni in prima sa lupta pe Ivan Petrov. Tanasoglo stie secretul succesului.
Nicolai TANASOGLO, BOXER: "Eu nu ma relaxez. O sa fiu atent si o sa ma stradui sa nu fac greseli, pentru ca in box faci greseala si gata, se stinge lumina."
In cadrul galei de maine seara vor lupta si boxeri din strainatate. 2 pugilisti din Ungaria si unul din Israel.
Igor LAZAREV, BOXER ISRAEL: "Am emotii! E o lupta la profesionisti. Ma aflu in strainatate aici. Traiesc in Israel."
Eugen BOICO, ORGANIZATOR: "Pe chisinauieni ii asteapta ceva, ce demult nu a fost in Moldova - box profesionist. Ultimul show profesionist s-a desfasurat in 2014, a cam fost abandonat acest lucru."
Gala de box profesionist Inceptum se va desfasura maine, in sala Universitatii de Educatie Fizica si Sport, de la ora 19:00.