Dupa o cariera spectaculoasa, care a durat 17 ani, mijlocasul defensiv Javier Mascherano isi agata ghetele in cui. Fostul star al mai multor echipe de top din Europa, precum Barcelona sau Liverpool, si-a anuntat retragerea din lumea fotbalului.
La doar un sezon jucat pe terenurile din Argentina, timp in care si-a facut aparitia de 10 ori in tricoul formatiei Estudiantes, Javier Mascherano a decis sa-si incheie cariera de fotbalist. El si-a anuntat fanii chiar dupa infrangerea echipei sale, scor 0 la 1, in meciul cu Argentinos Juniors.
Javier MASCHERANO, FOTBALIST: “E timpul sa-mi finalizez cariera, din cauza chestiilor care s-au intamplat cu mine in ultimele luni, in plan profesional. A fost o decizie la care m-am gandit mult timp si cea mai buna varianta a fost sa-mi inchei cariera astazi.”
Mijlocasul defensiv a facut primii pasi in lumea fotbalului profesional in anul 2003, la formatia argentiniana River Plate. Apoi a ajuns sa evolueze in Anglia, in tricoul celor de la West Ham, unde mai tarziu, de acolo s-a transferat deja la FC Liverpool si apoi la Barcelona.
Totodata in tricoul selectionatei Argentinei, Mascherano a evoluat in 147 de partide, timp in care a bifat doar trei goluri. Sportivul se poate mandri cu mai multe trofee cucerite la diferite competitii cum ar fi Liga Argentinei, Supercupa Spaniei, Liga Campionilor si Cupa Mondiala a Cluburilor.

