Erling Haaland, Martin Odegaard și naționala Italiei sau a Germaniei vor veni la Chișinău. Selecționata Moldovei și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, iar pe lângă Germania sau Italia și Norvegia, tricolorii vor fi în aceeași grupă cu Israel și Estonia.
Moldova a făcut parte din ultima urnă valorică și a ajuns în grupa I. Mondialul din 2026 va fi primul din istorie cu 48 de naționale în loc de 32, așa că a fost modificat și formatul preliminariilor.
Acestea sunt interconectate parțial cu Liga Națiunilor, turneu care a influențat configurația grupelor. În Liga Națiunilor, Italia și Germania se vor întâlni în sferturi, iar echipa învinsă va fi în grupa Moldovei. Așadar, italienii Barella, Bastoni, Dimarco și Gigi Donarumma sau vedetele germane: Musiala, Wirtz, Rudiger și Kimmich vor veni la Chișinău. Cu siguranță, tricolorii se vor bate cu vikingii din Norvegia, Erling Haaland și Martin Odegaard. Pe lângă reprezentativele de sute de milioane, Moldova va întâlni Israelul, cu care a jucat și în campania trecută, dar și Estonia, cu un lot mai ieftin decât al tricolorilor.
În total, s-au format 12 grupe preliminare, câștigătoarele acestora urmând să se califice direct la Mondialul din 2026, în timp ce ocupantele locului secund urmând să plece la baraj, unde vor veni și patru câștigătoare de grupă din Liga Națiunilor, printre care ar putea fi și Moldova. România a avut noroc în preliminarii, fiind în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru și San Marino. Cealaltă națională vecină, Ucraina, va fi într-o grupă de patru echipe, cu Franța sau Croația, mare favorită.
Cea mai echilibrată pare grupa B, cu Elveția, Suedia, Slovenia și Kosovo, dar cele mai tari grupe sunt E și K. În grupa E, Spania sau Olanda va avea de furcă cu Turcia și Georgia, iar în grupa K vor fi cinci reprezentative, cu Anglia în rol de mare favorită. Preliminariile Mondialului din 2026 se vor desfășura în perioada martie – noiembrie 2025.