FCSB a ratat calificarea directă în optimile Ligii Europei. Campioana României a pierdut meciul cu Manchester United din ultimul tur al fazei de grupă unică și a încheiat pe locul 11, urmând să joace la baraj în șaisprezecimi. Diavolii roșii s-au clasat pe poziția a treia, fiind neîinvinși în opt partide.
Cei peste 50 de mii de spectatori de pe Arena Națională din București au organizat o întâmpinare spectaculoasă vedetelor de la Manchester United. FCSB era pe locul 8 înainte de începutul partidei, iar un punct i-ar fi fost suficient pentru calificarea directă în optimi. La pauză, campioana României încă spera la acest bilet, dar în minutul 60, calculele s-au schimbat, odată cu golul lui Diogo Dalot. Imediat, Daniel Bîrligea a putut să egaleze, dar șutul său spectaculos de la distanță a zguduit doar transversala. FCSB nu a ținut piept atacurilor britanice și a cedat cu 0 la 2, Kobbie Mainoo reușind să înscrie.
Manchester United a acumulat 18 puncte, fiind singurul club fără eșecuri în cele opt tururi ale fazei de ligă. Totuși, echipa pregătită de Ruben Amorim s-a clasat pe locul trei, în spatele liderelor, Lazio și Athletic Bilbao, ambele cu 19 puncte. În baza golaverajului, clubul spaniol, care a învins-o pe Viktoria Plzen cu 3 la 1, este al doilea, iar Lazio – primul în tabelă. Asta chiar dacă romanii au cedat neașteptat cu 0 la 1 în fața celor de la Braga. Portughezii sunt marii ghinioniști ai Ligii Europei, pentru că au încheiat pe poziția a 25-a, cu același număr de puncte, dar cu un gol mai puțin marcat decât Fenerbahce, care a prins ultimul tren spre play-off, de pe treapta 24. Dacă Braga ar mai fi marcat o dată cu Lazio sau Fenerbahce ar fi pierdut, lusitanii luau locul turcilor, care au remizat ieri în disputa contra celor de la Midtjylland, scor 2 la 2. Nordicii au egalat dramatic, pe final, asigurându-și punctul, care i-a dus în play-off.
Se poate numi ghinionistă și Elfsborg. Suedezii au fost și ei la doar un punct distanță de faza eliminatorie, ieri pierzând cu 0 la 3 în fața celor de la Tottenham. Spurs s-a calificat direct în optimi de pe locul 4. Top 8 a fost completat de Eintracht Frankfurt, nemții fiind învinși de AS Roma cu 2 la 0, care a remizat cu Ludogorets, plus Rangers și Olympiacos. Ambele formații au urcat printre primele opt, după succesele de aseară. Olympiacos a bătut-o pe ultima clasată, Qarabag, iar Glasgow Rangers s-a impus acasă cu 2 la 1 în fața clubului Union Saint-Gilloise.
Olympiacos și Glasgow le-au furat, de fapt, locurile grupărilor Anderlecht și Bodo/Glimt, care au călcat greșit în ultimul tur. Anderlecht a cedat cu 3 la 4 în cel mai spectaculos meci al serii, contra nemților de la Hoffenheim, rămași în afara competiției, iar Bodo/Glimt a înregistrat doar un egal cu una dintre cele mai mari dezamăgiri ale sezonului, Nice, echipă care a acumulat doar 3 puncte în opt etape. La fel ca în Liga Campionilor, primele opt clasate din tabela Europa League au ajuns în optimi, în timp ce grupările aflate între pozițiile 9 și 24 se vor bate la barajul șaisprezecimilor.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.