Echipa italiana de Formula 1 va plati acesti bani pentru ca staff-ul tehnic a dat indicatii unui pilot in timpul cursei.


La cursa de aseara de pe circuitul de la Hockenheim, spaniolul Fernando Alonso a adus a doua victorie din acest sezon pentru Ferrari.  Ibericul a castigat nu fara ajutorul staff-ului tehnic. In turul 49, liderul cursei era un alt pilot de la Ferrari, Felipe Massa. Cel din urma a primit o indicatie de la inginerii echipei sa-l lase pe Alonso sa treaca in fata.

Felipe Massa a declarat, dupa cursa, ca a fost decizia sa sa il lase pe Alonso sa il depaseasca. De partea cealalta Alonso a spus ca nu stie ce s-a intamplat cu colegul sau. Ferrari a insistat ca nu a fost un ordin, ci doar o informatie oferita lui Massa. In pofida acestui fapt comisarii cursei au decis ca regulamentele au fost incalcate, iar Ferrari a fost amendata cu 100 de mii de dolari.