Traseul Gabrielei Ruse (102 WTA) la Miami a ajuns la final după ce jucătoarea din România a fost nevoită să se retragă din meciul cu liderul mondial Aryna Sabalenka la scorul de 1-0 la seturi în favoarea bielorusei, scrie flashcore.ro.
Gabriela Ruse a reușit să mențină echilibrul doar în primele două game-uri, apoi și-a pierdut serviciul de două ori la rând și Sabalenka a închis primul set în doar 29 de minute.
Jucătoarea din România a cerut un timeout medical și a revenit pentru scurt timp pe teren, dar durererile fiind prea mari a decis să abandoneze partida.
Gabriela Ruse a pătruns pe tabloul principal al turneului de la Miami după cele două victorii din calificări, 2-6, 6-4, 6-3 cu Mirjam Bjorklund (26 de ani, 558 WTA) și 4-6, 6-1, 7-5 cu Ena Shibahara (27 de ani, 138 WTA).
În primul tur, tenismena română a învins-o pe Polina Kudermetova (21 de ani, 56 WTA), scor 6-1, 6-7(5), 6-2.
Apoi, Ruse a jucat cu poloneza Magdalena Frech (27 de ani, 27 WTA), pe care a învins-o în două seturi, scor 6-4, 6-4.