Gol fabulos în liga de tineret de hochei a Rusiei. Un portar a reușit să înscrie din poartă în poartă, un gol mai rar întâlnit.

Publicat:14.02.2025, 22:30

Faza superbă s-a întâmplat în Liga de tineret a Rusiei, la partida dintre formațiile Reaktor și Sputnik. Goalkeeperul gazdelor Semion Liubalin a profitat de faptul că oaspeții au scos portarul, a preluat rapid pucul și l-a trimis în poarta goală. 

Este un lucru mai rar întâlnit pe terenurile de hochei având în vedere că principala preocupare a goalkeeperilor este să pareze șuturile adversarilor și rareori se mai întâmplă să mai ofere pase, dar cu atât mai mult să marcheze și gol. 

Echipa sa a câștigat cu 5 la 2 meciul și și-a consolidat poziția a treia în clasament, urmând să joace în play-off-ul ligii de tineret.