AC Milan, Real Madrid, Ajax Amsterdam si Auxerre fac parte din grupa mortii din Liga Campionilor. Spartak Moscova va juca intr-o grupa cu Chelsea Londra, iar CFR Cluj o va avea ca adversara pe Bayern Munhen. Tot aseara Diego Milito a fost ales cel mai bun jucator al sezonului trecut in Champions League.


Aseara a avut loc tragerea la sorti pentru grupele Ligii Campionilor. Detinatoarea trofeului Inter Milano face parte din grupa A. Formatia italiana le va avea ca adversare pe Werder Bremen, Tottenham si Twente. Grupa B este cea mai usoara. Din aceasta fac parte Lyon, Benfica Lisabona, Schalke 04 si Hapoel Tel-Aviv.

Manchester United va evolua in grupa C alaturi de Valencia, Glasgow Rangers si Bursaspor din Turcia. Barcelona a nimerit intr-o grupa cu Panathinaikos Atena, FC Kopenhaga si Rubin Kazani. Catalanii vor juca pentru al doilea an consecutiv impotriva celor de la Rubin. Finalista editiei precedente, Bayern Munhen a ajuns in grupa E, alaturi de AS Roma, FC Basel si campioana Romaniei CFR Cluj.

Chelsea Londra se va bate cu Olympique Marseille, Spartak Moscova si debutanta Zilina  din Slovacia. Grupa G este considerata grupa mortii. Din ea fac parte AC Milan, Real Madrid, Ajax Amsterdam si Auxerre. In grupa H au nimerit Arsenal Londra, Sahtior Dontesk,  Braga si Partizan Belgrad. Primele meciuri din faza grupelor se vor juca pe 14 si 15 septembrie.

Tot in cadrul ceremoniei de aseara atacantul echipei Inter Milano, Diego Milito a fost desemnat cel mai bun jucator al Ligii Campionilor, sezonul 2009-2010. Colegul sau Julio Cesar a fost ales cel mai bun portar. Un alt jucator de la Inter, Maicon, a primit trofeul pentru cel mai bun fundas. Cel mai bun mijlocas a fost ales un alt interist, Wesley Sneijder.