Lewis Hamilton continua cursa dupa un nou titlu de campion la Formula 1. Pilotul englez a castigat Marele Premiu al Marii Britanii si s-a desprins in fruntea clasamentului general. Coechiperul sau, germanul Nico Rosberg a venit al doilea.
Cursa de la Silverstone a fost tensionata din start. 5 piloti au abandonat inca din primele tururi, in urma unui accident. Hamilton a urcat la conducerea cursei abia in cercul 21, iar coechipierul de la Mercedes, Rosberg mergea mult timp pe locul 4. Finalul Marelui Premiu al Marii Britanii a fost unul spectaculos, ploaia torentiala a facut unele modificari in clasamentul final. Hamilton a castigat, iar Rosberg a reusit sa incheie cursa pe pozitia secunda.
Pe locul 3 a venit germanul Sebastian Vettel, de la Ferrari. Pentru Lewis Hamilton a fost a 5-a victorie in acest sezon, din totalul de 9 curse disputate. Englezul conduce in clasamentul general, cu 194 de puncte. Rosberg il urmeaza cu 177 de puncte si Vettel cu 135. Urmatoarea cursa din calendarul campionatului mondial de Formula 1 este cea din Ungaria, de pe 26 iulie.

