Iga Swiatek (23 de ani și 2 WTA) a câștigat al cincisprezecelea meci consecutiv la Doha după ce a învins-o pe Elena Rybakina (25 de ani și 7 WTA) cu 6-2, 7-5. Campioana din 2022, 2023 și 2024 se va duela vineri în penultimul act cu Jelena Ostapenko (27 de ani și 37 WTA), jucătoare pe care nu a învins-o până acum în cele patru partide pe care le-au disputat în circuitul WTA, scrie gsp.ro.
Iga Swiatek a uitat să piardă la Doha, unde s-a impus în ultimii trei ani. Poloneza este la doi pași de a continua marșul în Qatar, ea trecând joi în „sferturi” de Elena Rybakina cu 6-2, 7-5 și înregistrând a 15-a victorie consecutivă la acest turneu.
În semifinale, ea va avea o misiune dificilă pentru că o va întâlni pe letona Jelena Ostapenko, acesta trecând joi în „sferturi” de Ons Jabeur (30 de ani și 35 WTA) cu 6-2. 6-2. La finalul partidei, ea a spus la interviul de pe teren: „Vă mulțumesc că nu m-ați încurajat... M-ați înfuriat puțin și am fost mai motivată".
Jelena Ostapenko a învins-o pe Iga Swiatek în toate cele patru întâlniri disputate până acum. Letona a învins-o la Birmingham în 2019, Indian Wells 2021, Dubai 2022 și US Open 2023. Nicio altă jucătoare nu are un bilanț atât de bun în fața fostului lider mondial.
Cum îți controlează Iga Swiatek emoțiile în timpul partidelor
Partida de vineri va fi una emoțiilor având în vedere intensitatea pe care o aduce în joc Ostapenko.
Iga Swiatek a vorbit despre cum își gestionează emoțiile pe teren în timpul competiției de la WTA 1000 Qatar Open. Ea a fost întrebată cum de nu a fost zărită niciodată spargând o rachetă. „Și probabil că nu o voi face. Am aruncat cu racheta când eram mai tânără, dar acesta este motivul pentru care fac tot antrenamentul mintal și încerc să fiu un fel de jucătoare mai bună pentru a învăța cum să fac față acestor lucruri. Nu știu, nu are rost ca mintea să-ți explodeze din cauza emoților negative, este mai bine să lucrezi la ele și să le transformi în ceva pozitiv”, a explicat cvintupla campioană în turneele de Mare Șlem.
Când a fost întrebată dacă urmează o rutină specifică pentru a-și întări mintea, ea a explicat: „Nu aș spune că există o rutină pentru că sunt multe lucruri care te pot dezechilibra, știi, și întotdeauna trebuie să reacționezi diferit în funcție de cum arată situația. Cu siguranță există unele lucruri pe care le pot face atunci când sunt furioasă, dar nu aș spune că furia mea este atât de vizibilă. Nu are sens pentru mine să arunc racheta, nu este vina rachetei, întotdeauna încerc să dau un exemplu bun și copiilor”.
În cealaltă semifinală de la Doha se vor întâlni Ekaterina Alexandrova și Amanda Anisimova.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.