In mai putin de doua saptamani va incepe cel mai asteptat eveniment fotbalistic din lume. Este vorba despre Cupa Mondiala din Qatar, unde 32 de nationale se vor bate pentru mult ravnitul trofeu si titlul de campioana. Viitoarea editie a turneului international are cateva simboluri specifice, printre aceasta fiind si o mascota. Care sunt ele, va aratam in reportaj.

Acesta este trailer-ul oficial al Cupei Mondial din Qatar. In filmulet apar doi copii, care urmaresc, cu mare atentie, calatoria unui hijab. In asa mod, organizatorii au prezentat cele opt stadioane, cre vor gazdui toate meciurile din cadrul competitiei, dar si drapelele tarilor participante la turneul final.

In timpul meciurilor, toata atentia va fi asupra balonului, asa ca cei de la FIFA si Adidas au pregatit un design deosebit pentru mingea oficiala a turneului. Aspectul exterior al balonului a fost inspirat din cultura, arhitectura si drapelul Qatar-ului. Mingea este supranumita "Al Rihla", ceea ce in limba araba inseamna "calatorie".

Iar pentru ca Mondialul este o adevarata sarbatoare pentru amatorii fotbalului, organizatorii au lansat si cateva cantece. Imnul oficial al competitiei este piesa intitulata "Hayya Hayya", fiind interpretata de cativa cantareti din Qatar, Nigeria si Statele Unite.

Cupa Mondiala din Qatar are si o mascota. Este vorba despre un personaj imaginar, care reprezinta de fapt un hijab, o piesa vestimentara caracteristica popoarelor musulmane. Mascota poarta numele "La'eeb", ceea ce inseamna, in limba araba, "jucator super-talentat".

"- Cine esti?

- Sunt mascota oficiala a Campionatului Mondial din 2022, care va avea loc in Qatar. Numele meu este La'eeb."

Imbracamintea traditionala a poporului arab a fost si la baza posterului oficial pentru Mondialul din Qatar. De fapt, au fost create sapte afise, iar posterul principal infatiseaza o palarie care este aruncata in aer. Aceasta este un simbol al sarbatorii si al pasiunii pentru fotbal.

"Tuturor celor care au tanjit dupa acest moment, Hayya!"

Toate aceste simboluri au fost pregatite pentru Campionatul Mondial, unde 32 de nationale se vor bate pentru mult ravnitul trofeu. Cupa reprezinta doua figurine umane, care sustin globul pamantesc. Trofeul este fabricat din aur si este estimat la circa 140 de mii de euro. Lupta pentru titlul suprem va demara pe 20 noiembrie, o data cu meciul de deschidere al Campionatului Mondial. Atunci, selectionata tarii gazde, Qatar, se va duela cu reprezentativa din Ecuador. Ulterior, dupa 63 de meciuri disputate, se va afla marea castigatoare a trofeului de campioana. Finala turneului mondial este programata pe 18 decembrie.