Începutul noului sezon din Statele Unite îl găsește în mare formă pe Leo Messi. Superstarul argentinian a ajuns la patru contribuții de gol în trei meciuri, după ce noaptea trecută a înscris în returul Ligii Campionilor din America de Nord. Astfel, Inter Miami s-a calificat în optimi.

Publicat:26.02.2025, 20:55

După victoria cu 1 la 0 din prima manșă, când Leo Messi a reușit golul, argentinianul a decis să revolze de unul singur ecuația calificării și în returul contra grupării Sporting Kansas City. În minutul 19, vedeta sud-americană a primit pe piept o pasă de la bunul său prieten, Luis Suarez și a înscris formidabil, cu un șut puternic.

Inter Miami s-a distrat în continuare, marcând de două ori în prelungirile primei reprize. Una dintre reușite i-a aparținut lui Luis Suarez. Kansas City a semnat un gol de onoare și a cedat cu scorul general de 1 la 4. Inter Miami a acces în optimile turneului similar Ligii Campionilor din America de Nord, unde va întâlni formația Cavalier din Jamaica. Sezonul abia a început, iar Messi a adunat deja două goluri și două assist-uri. Recent, jurnalistul care a anunțat primul plecarea argentinianului la Miami, a scris că Barcelona pregătește revenirea superstarului sub formă de împrumut la sfârșitul stagiunii din America.