Inter Milano a obtinut ieri o victorie importanta in etapa a 21-a din Serie A. Formatia lui Antonio Conte s-a impus cu 2 la 0 in deplasarea de la Fiorentina. Gratie acestui rezultat, nerazzurrii ajung pe primul loc in clasamentul general.

Nerazzurii se aflau in fata unui moment important al sezonului, aseara, inainte de meci. Nu se impusesera pe arena Artemio Franchi din 2014, astfel ca disputa contra celor de la Fiorentina se anunta a fi una extrem de grea. Fara Lautaro Martinez, Conte l-a preferat pe Alexis Sanchez in avanposturi, langa Lukaku, iar jocul a mers struna. Barella, omul meciului cu Juventus, de acum doua saptamani, a fost cel care a deschis scorul dupa o pasa decisiva primita la timpul potrivit.

Imediat dupa pauza, trupa lombarda a punctat prin Perisic, care a fructificat o pasa exclenta primita de la Hakimi. Fiorentina a cazut complet dupa incasarea golului cu numarul doi si nu a mai putut sa atace. Oaspetii au fost aproape de un scor de neprezentare. Perisic, Gagliardini, Bastoni si Lautaro Martinez, toti intrati in ultima jumatate de ora, au ratat cateva sanse imense.

Gratie acestui rezultat, Inter urca pe primul loc, cu un punct peste AC Milan, care joaca in aceasta etapa pe San Siro, contra lui Crotone. De cealalta parte, gruparea din Firenze e pe locul 12, cu 7 puncte peste prima formatie care retrogradeaza in acest moment, Cagliari.