Inter Milano și-a luat revanșa față de Fiorentina pentru eșecul de săptămâna trecută. Echipa pregătită de Simone Inzaghi a învins la limită și s-a apropiat în campionat de lidera Napoli la un singur punct.
Fiorentina a găzduit joia trecută o partidă restanță cu Inter și s-a impus fără drept de apel, cu 3 la 0. Milanezii au avut sete de răzbunare aseară, pe Giuseppe Meazza, într-un alt meci de campionat. Astfel, Inter a început tare și a ratat ocazie după ocazie, Lautaro Martinez având și o bară. Atacurile insistente au dus la autogolul lui Pongracic. Pe final de primă repriză, Fiorentina a avut mult noroc. Chiar dacă nu a creat mai nimic, echipa lui Raffaele Palladino a beneficiat de un penalty, iar Mandragora a egalat. Pe parcursul primei reprize, Marko Arnautovic a intrat forțat în locul lui Marcus Thuram, austriacul devenind marele erou în minutul 52.
Arnautovic s-a înălțat în careul advers și a înscris primul său gol al sezonului în Serie A, Inter triumfând cu 2 la 1, chiar dacă a mai avut șanse de a puncta. Fiorentina a fost doar o umbră a echipei care câștiga acum câteva zile și a rămas pe locul 6 în tabelă. Campioana Inter ocupă treapta secundă și este despărțită de un singur punct de lidera Napoli.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.