Intriga se mentine in Cupa Angliei. Bogatii de la Manchester City nu au reusit sa se califice in runda a patra a turneului, remizand 1 la 1 in fata unei echipe din liga secunda. Cetatenii au scos doar un egal pe terenul lui Blackburn si vor avea de jucat inca un meci pentru a decide formatia calificata.
Impinsa si de propriii suporteri, Blackburn, clasata de-abia pe locul 10 in liga a doua valorica din Anglia, a jucat de la egal la egal astazi cu Manchester City. Scorul a fost deschis de oaspeti. Alvaro Negredo a marcat din offside dupa un corner, in ultimele secunde ale primei parti. In repriza a doua oaspetii au continuat sa atace si, contrar cursului jocului, in minutul 55, Blackburn a egalat. Fundasul Scott Dann a profitat de o minge deviata in fata de portarul roman al lui City, Costel Pantilimon, si a inscris simplu, pentru 1 la 1.
Dupa acest gol, atat gazdele, cat si oaspetii si-au creat ocazii bune, insa nu au reusit sa decida partida. Aceasta remiza le obliga pe Blackburn si City sa joace inca un meci, de aceasta data pe terenul din Manchester.


