Joc rapid si contraatacuri - pe asta vor miza fotbalistii gruparii Sheriff Tiraspol in duelul cu Real Sociedad. Campioana Moldovei va gazdui maine la Chisinau meciul din etapa a treia a fazei grupelor Europa League. Inaintea bataliei, antrenorul viespilor, Stjepan Tomas, a vorbit despre punctele forte ale ambelor echipe si modul in care Sheriff va aborda partida.
Stjepan TOMAS, ANTRENOR “SHERIFF TIRASPOL”: “ Le place sa joace un fotbal bazat pe pase scurte. Se misca foarte mult, gandesc repede, pase din una, doua atingeri. Au jucatori rapizi in atac, care dispun de o tehnica individuala foarte buna.”
Tehnicianul croat crede ca rolurile de baza in partida de maine le vor reveni mijlocasilor, care trebuie sa dicteze cursul jocului. Totodata, Stjepan Tomas si-a pregatit fundasii, pentru duelurile cu atacantii echipei spaniole. Liderii din ofensiva adversa sunt niponul crescut de academia Barcelonei, Takefusa Kubo si fostul jucator de la RB Leipzig, Alexander Sorloth.
Stjepan TOMAS, ANTRENOR “SHERIFF TIRASPOL”: “Jucatorul-cheie al lor este David Silva, care le organizeaza jocul. Insa daca noi vom evolua bine in defensiva si linia de mijloc, atunci vom avea parte de contraatacuri, vom face tranzitia si vom inscrie un gol."
Stjepan RADELJIC, CAPITAN “SHERIFF TIRASPOL”: “Antrenorul ne-a aratat cateva trucuri impotriva lor. Conform celor spuse de dansul, suntem pregatiti bine. Maine vom juca si sper ca le vom neutraliza atacantii.”
Partida dintre Sheriff Tiraspol si Real Sociedad se va disputa maine pe arena Zimbru din Chisinau, cu incepere de la 19 si 45 de minute. Duelul va fi arbitrat la centru de austriacul Harald Lechner, care a mai condus in acest an un meci al campioanei Moldovei cu Maribor din preliminariile Ligii Campionilor. Atunci, partida din Slovenia s-a incheiat cu scorul de 0 la 0.
Dupa doua etape disputate in grupele Ligii Europei, Real Sociedad conduce clasamentul grupei cu 6 puncte acumulate. Pozitiile doi si trei sunt impartite de Manchester United si jucatorii de la Sheriff Tiraspol, in timp ce Omonia Nicosia se afla pe ultimul loc.

