Jose Mourinho a fost suspendat 4 meciuri și amendat cu 35.000 de lire (42.000 de euro) pentru comentariile făcută după derbyul cu Galatasaray. Oficialii cim-bom s-au adresat FIFA și UEFA pentru comportamentul "Specialului" și îl amenință cu o plângere penală, relatează eurosport.ro.
Responsabilii clubului de fotbal Galatasaray Istanbul au anunţat după derbyul de luni, prin intermediul unui comunicat, că vor depune plângere penală împotriva antrenorului portughez al lui Fenerbahce, Jose Mourinho, pentru declaraţiile făcute luni seară, la finalul derby-ului dintre cele două mari rivale din Super Lig (0-0), considerate "rasiste şi imorale".
Tensiunea de la derby-ul oraşului Istanbul a continuat şi în culise, astfel că responsabilii lui Galata au dezvăluit că vor face tot ce depinde de ei ca Mourinho să răspundă pentru atitudinea sa.
"După meci, i-am mulţumit lui Slavko Vincic pentru că a arbitrat acest mare meci. Dacă ar fi fost un arbitru turc, ar fi fost un mare dezastru. Banca lui Galatasaray sărea în sus precum nişte maimuţe la fiecare decizie corectă", a spus tehnicianul portughez, inflamând spiritele în tabăra cim-bom.
Într-un comunicat dat publicităţii, însoţit de sloganul "Say no to racism", Galatasaray şi-a exprimat nemulţumirea. "Directorul tehnic al lui Fenerbahce, Jose Mourinho, care a făcut în mod constant remarci nepotrivite la adresa poporului turc de când a început să antreneze în Turcia, a adăugat acum o retorică inumană la declaraţiile sale imorale", se arată în comunicat.
"Noi vă informăm că vom depune plângere penală la parchet referitor la aceste declaraţii rasiste ale lui Jose Mourinho şi vom depune, de asemenea, plângere şi la UEFA şi FIFA", se mai arată în comunicatul lui Galatasaray, echipă antrenată de fostul internaţional turc Okan Buruk.
Până ca forurile internaționale să ia act de cele semnalate de Galata, Federația Turcă a venit cu o suspendare de 4 meciuri și o amendă de 35.000 de lire (42.000 de euro) pentru "Special".
"A fost un act împotriva sportivității, o atitudine contrară eticii sportului și conceptului de fair-play. Discursul lui Mourinho a conținut expresii care ar putea încuraja violența și dezordinea în sport și ar putea provoca incidente în rândul fanilor, instigând", a fost anunțul făcut de Federația de la Istanbul.
Oficialii de la Fenerbahçe au confirmat pentru BBC că vor contesta decizia, în speranța că tehnicianul portughez va reveni mai repede pe banca tehnică.
Mourinho, apărat de foști jucători și de oficialii lui Fenerbahce, după ce a fost acuzat de rasism de Galatasaray
Fost jucător la Galatasaray, Didier Drogba a avut mare parte a carierei legată de Mourinho, cel care l-a transferat în Premier League, la Chelsea. Ivorianul a ieşit în faţă şi a garantat pentru managerul care i-a influenţat decisiv atât viaţa, cât şi activitatea de fotbalist.
"Dragă Galatasaray! Ştii că am purtat cu mândrie tricoul galben şi roşu şi că iubesc cel mai decorat club din Turcia. Ştim cu toţii cât de încinsă poate fi o rivalitate şi, din fericire, am avut ocazia să simt pe propria mea piele (n.r. rivalitatea cu Fenerbahce).
Am văzut comentariile recente despre Jose Mourinho. Credeţi-mă când vă spun că îl cunosc pe Jose de 25 de ani şi nu este rasist, toată activitatea lui arată acest lucru", a explicat Drogba, care şi-a încheiat mesajul foarte sugestiv: "Cum poate "tatăl meu" să fie rasist? Pe bune, băieţi".
Nu doar Drogba a ieşit public să își arate sprijinul faţă de "Special". Essien sau Obi Mikel, alţi doi fotbalişti de culoare pe care portughezul i-a avut sub comandă la Chelsea au garantat de asemenea că tehnicianul nu are prejudecăţi legate de rasă. "Ne-a iubit ca pe fiii lui", a spus Obi Mikel.
Clubul Fenerbahce Istanbul i-a luat de asemenea apărarea antrenorului său, explicând că rivala distorsionează spusele lui Mourinho, scoţând din context discursul său.
"Declaraţia făcută de Jose Mourinho după meci a fost complet scoasă din context şi interpretată tendenţios. Aşa cum orice persoană de bună credinţă poate observa, acea expresie folosită de Jose Mourinho pentru a descrie reacţia extremă a staff-ului tehnic al echipei adverse la deciziile arbitrului în timpul meciului, nu poate fi în niciun caz asociată cu rasismul. Încercarea de a prezenta acest discurs ca fiind rasist este complet răuvoitoare. Ne vom exercita şi noi drepturile legale în acest caz, considerăm că Mourinho a fost calomniat", se arăta într-un comunicat al lui Fener.
La rândul său, vice-preşedintele grupării, Acun Ilicali, a spus: "Jose Mourinho doar a descris emoţia băncii prin folosirea cuvântului maimuţă, asta-i tot. Când spun că alergi ca un iepure, nu spun că eşti un iepure. Deci, când spun cuiva că sare ca o maimuţă, nu înseamnă că acea persoană e o maimuţă. Nu a fost nimic intenţionat la Mourinho".
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.