Jucatorii Sheriff-ului au iesit de pe stadion dezamagiti si cu capul plecat. Ei spun ca nu au meritat infrangerea in partida cu Tottenham. Fotbalistii afirma ca pur si simplu nu au avut noroc, in timp ce antrenorul crede ca si-a spus cuvantul lipsa de experienta.
Antrenorul formatiei Sheriff Juan Ferrando afirma ca Tottenham a profitat de greselile tiraspolenilor in meciul de aseara.
Cel mai activ jucator din lotul Sheriff-ului, Luvannor, a ramas suparat de ratarile sale si a remarcat jocul excelent al fundasului de la Tottenham, Vlad Chiriches.
In partida de la Tiraspol pentru Sheriff au debutat in grupele Ligii Europa moldovenii Valentin Furdui si Vadim Paireli. Acestia au intrat pe teren in repriza secunda. Niciun fotbalist din Moldova nu a evoluat in meciurile precedente cu Anji si Tromso.
Initial fotbalistul roman de la Tottenham, Vlad Chiriches, a refuzat sa vorbeasca cu presa. El a urcat in autocar, insa a dat totusi un interviu la insistenta ofiterului de presa al formatiei londoneze.
Cei de la Sheriff pot fi nemultumiti de arbitraj in meciul cu Tottenham. Centralul din Israel nu a acordat tiraspolenilor un penalty dupa un fault asupra lui Isa in repriza a doua.


