Kylian Mbappe este cel mai bine platit fotbalist din intreaga lume. Francezul a urcat pe prima pozitie a clasamentului intocmit de celebra revista Forbes. Este pentru prima data, in ultimii opt ani, cand in fruntea listei nu se afla Lionel Messi sau Cristiano Ronaldo.
La doar 23 de ani, Kylian Mbappe a devenit cel mai bine platit fotbalist din lume, stabilind un nou record pentru clasamentul realizat de Forbes. Conform revistei de specialitate, francezul va incasa, in sezonul 2022/2023, o suma de circa 128 de milioane de dolari. O mare parte a venitului reprezinta salariul oferit de clubul Paris Saint-Germain. Pe langa asta, atacantul mai are si numeroase contracte de colaborare, printre care sunt parteneriatele cu Nike, Dior si Hublot.
Treapta secunda in aceasta tabela ii revine unui alt fotbalist de la PSG. Este vorba despre Lionel Messi. Argentinianul va avea un venit de aproximativ 120 de milioane de dolari. Podiumul este completat de Cristiano Ronaldo. Vedeta formatiei Manchester United va primi circa 100 de milioane de dolari, in actualul sezon.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

