Luptătorul de taekwondo, Artiom Roșca, a devenit campion al turneului Dutch Open. Conaționalul nostru a înregistrat cinci victorii la competiția din orașul olandez Eindhoven.

Publicat:11.03.2025, 22:20

Roșca a învins, rând pe rând, câte un adversar din Norvegia, Franța, Polonia, dar și doi nemți. Succesele i-au asigurat medalia de aur în categoria de până la 51 de kilograme. Este prima medalie din acest an pentru elevul lui Vladislav Mazur. Dutch Open s-a aflat la a 52-a ediție și a adunat peste 1800 de sportivi din 60 de țări. 

Moldoveanul Artiom Roșca a obținut la final de 2024 cea mai importantă performanță a carierei: medalia de argint la Campionatul Mondial de taekwondo Under 18.