Meci de exceptie pentru nationala noastra. Aseara, pe stadionul Zimbru din capitala, Moldova a incheiat la egalitate, scor 1 la 1, partida cu selectionata Poloniei, din preliminariile Campionatului Mondial. Punctele pierdute de adversari i-ar putea costa mult in lupta pentru calificare.
Meciul a inceput cu un dus rece pentru selectionata Moldovei. Polonia a inscris chiar in primul atac periculos la poarta lui Namasco. Lewandowski i-a pasat lui Blaszczykowski, care a punctat pentru 1 la 0. Polonezii ar fi putut dubla avantajul, prin Rybus, dupa o greseala a lui Armas, insa Namasco a avut o interventie salvatoare.
Spre finalul primei reprize Moldova a echilibrat jocul si a egalat prin Sidorenco, in minutul 37. Atacantul, care acum o saptamana s-a casatorit, a primit o pasa de la Bordian.
Au urmat cateva ratari monumentale ale polonezilor. Cea mai clara sansa a fost irosita de Lewandowski, cand mingea sutata de varful Borussiei Dortmund a nimerit bara. A existat si o faza controversata in careul Poloniei. Gatcan a fost impins de Krychowiak, dar arbitrul a lasat jocul sa continue.
Dupa pauza, nationala Poloniei a atacat, insa fotbalistii moldoveni au rezistat si au pastrat rezultatul de 1 la 1.
In urma acestei remize, polonezii au ramas pe locul p in grupa, complicandu-si drumul spre calificare. Moldova este pe pozitia a 5-ea si are la activ 5 puncte acumulate.
Urmatorul meci din preliminarii, selectionala noastra il va sustine pe 6 septembrie la Londra, in compania reprezentativei Angliei.


