Meci de vis, demn de o finală, în sferturile de la Australian Open. Experiența lui Novak Djokovic a bătut viteza lui Carlos Alcaraz, iar sârbul s-a calificat în semifinale, unde va avea loc o nouă confruntare de cinci stele, Djokovic urmând să joace contra lui Alexander Zverev.

Publicat:21.01.2025, 21:11

Carlos Alcaraz a început greoi cel mai tare meci al sferturilor, Djokovic reușind să se desprindă pe tabelă. Ibericul, cu 16 ani mai tânăr decât adversarul său, a egalat la 4, apoi a făcut break-ul și a câștigat primul set. Novak Djokovic a avut nevoie de îngrijiri medicale în debutul părții secunde, când la fel ca în primul act, a reușit break-ul, având avantaj. Jucătorul cu 10 titluri la Australian Open și-a demonstrat experiența, având șuturi precise și schimburi de mingi superbe.

Djokovic a câștigat al doilea set cu 6 la 4, iar în al treilea a fost și mai mobil pe teren, triumfând cu 6 la 3. Alcaraz a greșit pe propriul serviciu și în debutul actului al patrulea, iar Nole a profitat și a ținut de avantaj. Tenismenul de 37 de ani s-a impus după peste trei ore și jumătate de joc. 

Djokovic conduce cu 5 la 3 în partidele directe cu unul dintre urmașii săi, Carlos Alcaraz. Fostul lider mondial, aflat acum pe locul 7 ATP, s-a calificat într-o semifinală de Mare Șlem pentru a 50-a oară în carieră și urmează să se bată cu Alexander Zverev. Va fi un nou duel demn de o finală, neamțul fiind clasat pe treapta secundă în ierarhia mondială. Zverev a trecut în sferturi de americanul Tommy Paul, pierzând doar un set.

Ceilalți doi semifinaliști se vor decide mâine. Australianul Alex De Minaur va juca în fața propriilor fani contra liderului mondial, Jannik Sinner, în timp ce un alt italian, Lorenzo Sonego, va da piept cu Ben Shelton din Statele Unite.