Nationala Moldovei de tenis s-a calificat in play-off-ul turneului grupei a 3-a euro-africane din Fed Cup. Echipa noastra a trecut cu 3 la 0 de nationala Marocului in ultima partida din cadrul grupei D.
Daniela Ciobanu a facut primul pas in succesul nationalei Moldovei in duelul cu Maroc. Sportiva noastra a inceput bine partida contra jucatoarei din Maroc, Ghita Benhadi si si-a adjudecat primul set, scor 6 la 2. In setul secund, Ciobanu a cedat cu 4 la 6, insa revansa a venit in ultimul set.
Jucatoarea noastra s-a impus cu un neverosimil 6 la 0 la finele unei partide ce a durat mai bine de 2 ore. In cea de-a doua partida a zilei pentru Moldova, Alexandra Perper i-a dat o lectie de tenis adversarei sale din Maroc, reusind o victorie clasa, scor 6 la 2 si 6 la 1.
Moldova a continuat in forta si in meciul de dublu. Gabriela Porubin si Vitalia Stamat s-au impus cu 6 la 2, 4 la 6 si 6 la 3. Moldova a castigat la 0 toate cele 3 dueluri impotriva reprezentativelor Mozambicului, Algeriei si Marocului. Maine, Moldova va lupta in play-off cu nationala Ciprului pentru biletul de promovare in grupa a II-a valorica a competiei.

