Novak Djokovic a devenit pentru a patra oara campion la turneul Masters de la Roma. Liderul clasamentului mondial, s-a impus in finala, in fata lui Roger Federer. In concursul feminin, campioana a devenit rusoaica Maria Sarapova.
Novak Djokovic este de neoprit in acest an. Liderul clasamentului mondial a facut o finala impecabila la Mastersul de la Roma, acolo unde l-a invins fara drept de apel pe Roger Federer. Elvetianul nu a avut replica si s-a vazut nevoit sa cedeze, dupa doar o ora si 16 minute. A fost o victorie clara a lui Djokovic care s-a impus cu 6 la 4 si 6 la 3.
Odata cu aceasta victorie Novak Djokovic a devenit campion pentru a patra oara la Roma.Cel mai bun tenismen al lumii a cucerit in acest an deja 5 trofee. De partea cealalta Federer s-a vazut invins la Roma pentru a patra oara intr-o finala, acesta fiind unul dintre rarele turnee la care nu a triumfat.La feminin, Maria Sarapova a devenit campioana, acesta fiind al treilea sau succes la turneul din Roma. Rusoaica a invins-o in trei seturi pe iberica Carla Suarez Navarro, care s-a calificat in ultimul act, dupa ce a trecut in semifinale de romanca Simona Halep. Sarapova a avut nevoie de doua ore si 36 de minute, pentru a se impune cu 4 la 6, 7 la 5 si 6 la 1.
Dupa acest succes Sarapova a ajuns la 35 de titluri castigate in circuitul WTA, din cele 58 de finale disputate. In plus, de astazi, rusoaica va urca pe locul 2 in lume, luand pozitia romancei Simona Halep. Pentru cele doua mari rivale competitia din Roma a fost ultima, inainte de turneul de Mare Slem de la Roland Garros, acolo unde, anul trecut, Simona Halep si Maria Sarapova au jucat finala competitiei.

