Madrilenii, care aveau 9 victorii consecutive pe teren propriu in acest sezon, au primit vizita Osasunei, o echipa care lupta pentru evitarea retrogradarii. Finalista Cupei din 2013 a inceput in forta partida, iar in minutul 18 Jese a obtinut o lovitura libera. Modric a centrat in careu, iar Benzema a inscris cu o lovitura de cap pentru 1 la 0. Real a incercat sa dubleze avantajul pana la pauza, insa sutul starului Cristiano Ronaldo, din lovitura libera, a fost imprecis.
In repriza secunda madrilenii au continuat sa controleze jocul si au prins cateva minute superbe, in decursul carora au reusit golul doi. Un fundas al Osasunei a gresit pasa, Benzema a recuperat balonul, i-a trimis lui Ronaldo, iar portughezul a prelungit pana la Jese, care a marcat pentru 2 la 0.
Aceasta este a doua reusita in sezonul curent pentru tanarul atacant, dupa golul victoriei in duelul cu Valencia din campionat. Elevii lui Carlo Ancelotti au continuat sa domine, dar pana la final nu au mai reusit sa inscrie. Real a castigat cu 2 la 0, insa returul de la Pamplona se anunta unul dificil.
Tot aseara, in optimile Cupei Regelui, Real Sociedad a intalnit Villarreal pe teren propriu, iar Rayo Vallecano a primit vizita lui Levante. Ambele meciuri s-au incheiat fara goluri.


