Una dintre cele mai importante promotii de kickboxing, Muay Thai si arte martiale mixte din Europa, Golden Fighter Championship (GFC) va organiza, in premiera, o gala in Republica Moldova. Competitia va avea loc pe 26 noiembrie, la Manejulul de Atletica Usoara din Chisinau. Una dintre luptele centrale il va avea ca protagonist pe moldoveanul Petru Morari, care va lupta pentru centura europeana. La gala vor fi prezenti mai multi luptatori de talie mondiala. 

A opta editie a galei Golden Fighter Championship se va desfasura, in premiera, pe teritoriul Republicii Moldova, la Manejulul de Atletica Usoara din Chisinau. Zilele trecute, delegatia organizatorilor a intreprins o vizita la Chisinau, pentru a anunta despre lansarea evenimentului. 


Alin FALCUSAN, PRESEDINTELE GFC: „Pregatim o mare supriza. Va fi, cu siguranta, un eveniment sportiv de care Republica Moldova nu a avut parte pana acum. Am invitat mai multe vedete mondiale, dar am tinut cont si de luptatorii de pe loc. Petru Morari, care este produsul GFC, este marea noastra speranta.”

Unul dintre cele mai asteptate momente ale galei GFC va fi intrarea in ring a moldoveanului Petru Morari, care va lupta pentru centura europeana, chiar in fata propriilor suporteri. 

Petru MORARI, CAMPION MONDIAL LA KICKBOXING: „Anul trecut, am devenit campion mondial, dar emotiile pe care le simt inaintea turneului de la Chisinau sunt irepetabile. Faptul ca voi lupta in fata spectatorilor nostri ma motiveaza extrem de mult. Voi avea in fata un adversar puternic, dar promit ca voi face spectacol. Nu ma tem.”

Adversarul lui Petru Morari va fi neamtul de origine poloneza, Dennis Wosik, in varsta de 25 de ani. Pe langa Petru, alti doi moldoveni vor avea ocazia sa defileze la Manej: Maxim Bolotov si Iaroslav Linnic, care inca nu si-au aflat adversarii. Totodata, organizatorii au decis sa le ofere o sansa de a iesi in ring si altor doi tineri sportivi de la noi, fiind vorba de Valeriu Strungari si Diana Ceban. 

Valeriu STRUNGARI, LUPTATOR: „Toti vor show, iar noi vrem sa-l oferim. O sa iesim in ring si o sa dam tot ce avem mai bun.”

Diana CEBAN, LUPATOARE: „Nu-mi сunosc personal adversara, dar i-am vazut luptele pe internet. Ii doresc succes si sunt gata sa o infrunt.”

Capul de afis al galei GFC din 26 noiembrie va fi tinut de luptatorul roman, Raul Catinas, care revine in ring dupa o pauza de patru ani. Catinas va lupta pentru centura mondiala, in ultima lupta a serii. Competitia de la Chisinau va fi transmisa pe patru continente, in peste 60 de tari.