Înotătoarea Summer McIntosh a doborât cel mai vechi record mondial la fete. Canadianca a reușit să bată o performanță din 2009 în proba de 200 de metri fluture la Campionatul Național.

Summer McIntosh a avut o evoluție de excepție în preselecțiile canadiene ale probei de 200 de metri fluture. Înotătoarea de 19 ani a oprit cronometrul în 2 minute, o secundă și 65 de sutimi. Acest rezultat este cu 16 sutimi de secundă mai bun ca cel al chinezoaicei Liu Zige, stabilit în octombrie 2009. Acesta a fost cel mai vechi record mondial feminin din lumea natației, 

McIntosh a înregistrat patru din top 5 cele mai bune rezultate ale acestei probe la nivel mondial. În palmaresul său se numără alte trei recorduri mondiale: la 400 metri liber, 200 metri mixt și 400 metri mixt.

Summer MCINTOSH, ÎNOTĂTOARE: „ Acesta este unul dintre cele mai dificile recorduri mondiale din cărți, cel puțin la feminin. A fost un obiectiv foarte important mereu. Îmi amintesc, acum mult timp, unul dintre antrenorii mei a spus că va fi al meu, așa că acum, să îl dobor, pare ireal. ”

În proba de 400 de metri mixt a Campionatului Național al Canadei, desfășurat la Montreal, favorita publicului a câștigat aurul, dar nu și-a bătut propriul record. McIntosh a lăsat ocupanta locului doi la peste 10 secunde în spate.

La doar 19 ani, Summer McIntosh este triplă campioană olimpică la Jocurile din 2024, are opt titluri mondiale în bazin lung și patru în bazin scurt.