Pilotul Max Verstappen a incheiat sezonul din Formula 1 in stil de mare campion. Olandezul, care avea deja asigurat al doilea trofeu suprem consecutiv, a avut parte de victorie si in ultima cursa din aceasta stagiune.

Max Verstappen a trecut primul linia de finis la Grand Prix-ul din Emiratele Arabe Unite. La capatul celor 58 de tururi pe circuitul Yas Marina, pilotul celor de la Red Bull a fost cronometrat cu timpul de o ora, 27 de minute si 45 de secunde. El a plecat din pole position si a dominat cap-coada in ultima cursa a sezonului. Olandezul a fost urmat pe podium de reprezentantul Scuderiei Ferrari, monegascul Charles Leclerc, si de coechipierul sau, mexicanul Sergio Perez.

In aceasta stagiune, Max Verstappen a obtinut 15 victorii, un nou record pentru Formula 1. El a acumulat peste 450 de puncte in clasamentul pilotilor. Titlul de vicecampion i-a revenit lui Charles Leclerc,  gratie faptului ca l-a depasit pe Sergio Perez in cursa din Emiratele Arabe Unite. La clasa constructorilor, trofeul a fost cucerit de echipa Red Bull.

Noul sezon din Formula 1 va incepe pe data de cinci martie, cu Grand Prix-ul din Bahrain. In total, urmatorea stagiune din Marele Circ va contine 24 de etape si se va incheia pe 26 noiembrie, pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi.