Paris Saint Germain vrea sa castige totul. Aseara parizienii au invins-o pe Bordeaux, in Cupa Ligii Frantei, si s-au calificat in semifinalele competitiei. O surpriza de proportii s-a inregistrat in Cupa Frantei, unde gruparea Saint Etienne a fost eliminata din prima runda de niste amatori din divizia a patra.


Campioana Frantei, Paris Saint Germain, continua sa lupte pe patru fronturi. Parizienii s-au calificat in semifinalele Cupei Ligii dupa o victorie clara in fata celor de la Bordeux. PSG a marcat prima data in minutul 40, insa golul lui Zlatan Ibrahimovic a fost anulat pe motiv de offside. Aceasta a fost prima alerta pentru oaspeti, deoarece parizienii aveau sa marcheze dupa doar 5 minute, prin Pastore.


Bordeaux a inceput repriza secunda furibund, iar in minutul 48, Poko a egalat dupa ce l-a deposedat pe un adversar. Paris Saint Germain a insistat sa marcheze golul decisiv si a fost rasplatita pe final.

In minutul 85 Rabiot si-a readus echipa in avantaj dupa o pasa eleganta a lui Pastore, iar in cateva momente Matuidi a facut 3 la 1. In urma acestui succes, campioana s-a calificat in semifinalele Cupei Ligii Frantei.

Tot aseara, fosta adversara a lui Milsami din Liga Europa, gruparea Saint Etienne, a fost umilita in Cupa Frantei. Aceasta a cedat dramatic, fiind invinsa la penalty-uri de formatia AS Cannes din divizia a patra.