Conflictul dintre FIFA și UEFA se adâncește. Forul mondial vrea să înființeze o companie separată care să administreze drepturile și activele comerciale, atrăgând investitori privați în schimbul unui pachet minoritar de acțiuni. FIFA susține că fondurile obținute vor fi investite în dezvoltarea fotbalului la nivel global. UEFA critică însă inițiativa și avertizează că aceasta riscă să subordoneze fotbalul intereselor financiare. Potrivit unor surse din presa internațională, oficialii europeni iau în calcul inclusiv boicotarea competițiilor organizate de FIFA, printre care și Cupa Mondială.
„ Aceasta depășește o limită pe care instituțiile care guvernează fotbalul nu ar trebui să o treacă niciodată. UEFA tratează această situație cu maximă seriozitate. La fel ar trebui să facă fiecare federație națională. La fel ar trebui să procedeze toate părțile implicate: ligile, cluburile, jucătorii, suporterii, guvernele și toți cei cărora le pasă de viitorul fotbalului. Sufletul și guvernarea fotbalului nu sunt active care pot fi tranzacționate, mai ales în condițiile unei lipse totale de transparență privind cine ar avea de câștigat financiar. Niciunul dintre noi nu este proprietarul fotbalului. Fotbalul nu este al FIFA ca să fie vândut.”
Gianni Infantino își dorește să creeze compania FIFA Forward Enterprise, care să administreze și să valorifice activele comerciale ale competițiilor sale. Asta înseamnă că drepturile de televizare ale Cupei Mondiale și ale altor turnee FIFA, contractele de sponsorizare și parteneriatele comerciale, tot felul de licențe, negocierea unor investiții și parteneriate pentru creșterea valorii acestor competiții ar fi festionate de această companie.
Practic, dacă FIFA este „organizatorul” Cupei Mondiale, noua companie ar fi „departamentul de business” care se ocupă să maximizeze veniturile generate de acest produs. Compania este evaluată la 20 de miliarde de dolari, iar FIFA intenționează să vândă 20% din acțiuni. Cu alte cuvinte, a cincea parte din companie, care ar genera 4 miliarde de dolari, va ajunge la cele 211 asociații fotbalistice din fiecare țară membră, dar și investitori privați. Potivit Financial Times, Joshua Kushner, fratele lui Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, deține o companie aflată în negocieri avansate cu FIFA, președintele căreia, Infantino, s-a apropiat mult de Donald Trump în timpul Cupei Mondiale de fotbal.
Conform acelorași surse, noua structură i-ar putea oferi lui Gianni Infantino posibilitatea de a rămâne la conducerea Campionatului Mondial și după expirarea mandatului său de președinte FIFA, în 2031. Acesta ar urma să ocupe o funcție similară celei de „comisar” al competiției, una care i-ar menține influența și i-ar aduce beneficii financiare considerabile. Toți acești factori i-au făcut pe cei de la UEFA să răbufnească. Unele voci apropiate de forul continental anunță despre un potențial boicot al competițiilor FIFA, inclusiv Cupa Mondială și Campionatul Mondial al Cluburilor. A criticat în termeni duri inițiativa de „a comercializa” turneele și Uniunea Europeană, unul dintre comisarii responsabili de domeniul sport, atenționând că UE va invetiga cu atenție proiectul. Comercializarea Cupei Mondiale a fost criticată și la actuala ediție. Toate partidele au avut pauze de hidratate, în care 3 minute erau difuzate spoturi publicitare, iar finala a avut în premieră un concert la pauză, după modelul american.
Relațiile dintre FIFA și UEFA nu sunt foarte bune de mult timp, dar europenii au fost extrem de nemulțumiți, după scandalul Falorin Balogun de la Cupa Mondială. Înaintea meciului dintre SUA și Belgia, FIFA a decis să ridice suspendarea atacantului american pentru un cartonaș roșu după o intervenție a președintelui Statelor Unite, Donald Trump, pe lângă Gianni Infantino.

